PARINTII mei SPIRITUALI

(piesa in curs de dezvoltare)

 

Motto: Fiecare din noi este un produs genetico-memetic. Genele le primim de la parintii nostri biologici, iar memele de la cei spirituali.

 

            Voi trece in revista persoane si, mai ales, personalitati pe care le-am intalnit in viata si pe care le consider parinti spirituali prin influenta care au avut-o asupra formarii mele. Ordinea lor va fi cand cronologica, cand tematica.

 

            Am avut privilegiul ca primii mei parinti spirituali sa fie chiar parintii mei biologici: Gheorghe N. DRAGOMIRESCU - om de stiinta rezolvitor al celor mai grele probleme ale gramatiicii romanesti (locutiunile), autor al lucrarii europene de referinta, “Mic Dictionar al Figurilor de Stil” (1975), cu exemple din latina, franceza, germana, italiana, romana si profesor poreclit de studenti si colegi “Dobrin al gramaticii” - si Verginia DRAGOMIRESCU, nascuta BUDIU – profesor de vocatie si din familie. Era nepoata profesorului de greaca veche al lui Lucian Blaga, la Liceul Saguna din Brasov.

                                                                                                                       

Parintii ne-au transmis, mie si sorei mele, Luminita-Ligia-Victoria, sistemul de valori si conduita: cinste, corectitudine, onoare, spirit de intrajutorare, prietenie dezinteresata, toleranta dar si spirit critic, intoleranta fata de furt, inselaciune, dictatura, prost gust. Spiritul echitatii ne-a fost transmis de tatal nostru prin exersarea principiului “daca unul imparte, celalalt alege”.

Era putin dupa razboi si, rareori, aveam prilejul sa mancam o prajitura, o singura prajitura amandoi. Atunci “Taticu” spunea: “Unul imparte iar celalalt alege!”. Surioara mea, fiind mai mica cu doi “anisori”, avea dreptul sa aleaga prima, dar intre a imparti si a alege o parte. Ea dorea mai mereu, sa “aleaga partea” iar mie imi revenea sarcina sa impart cat mai echitabil, caci altfel, ramaneam cu partea mai mica. Asa am ajuns “sa-i creez mari dificultati”, caci era tare greu sa aleaga, partile fiind, mai intotdeuna, echivalente. Asa ne-a construit tatal nostru: dusmani ai principiului inechitabil, “cine imparte, parte isi face”, principiu care sta la baza decaderii societatii noastre, mai ales dupa 89.

 

Tot de la parinti am ramas cu ideea ca trei profesii sunt de cea mai inalta responsabilitate, fiind esentiale pentru progres. Cea de medic, de preot si de profesor. Medicul iti ingrijeste trupul, preotul sufletul, iar profesorul iti construieste spiritul (prin “memele” transmise). De aceea, in aceste profesii nu au ce cauta decat cei cu har, care se daruiesc meseriei, cu orice sacrificii. Cei care nu au aceste atribute fac un rau imens daca le profeseaza.

“Mamica” ne-a fost prieten si tovaras de lectii din clasa I-a si pana tarziu. In liceu, ne mai ajuta doar la unele materii in care era o mare capacitate: romana, franceza, latina. Era licentiata in latina si greaca veche si profesoara de latina dar si de limba si literatura romana (impreuna cu tatal nostru a facut primele manuale romanesti de limba si literatura romana, de dupa razboi, pentru scolile profesionale, iar tatal meu – in colaborare - si pentru gimnaziu).

Tot mama noastra, care avea o voce de exceptie – primise oferta sa fie partenera marelui Ion Dacian – ne-a facut o educatie muzicala care ne-a imbogatit sufletul cum nu o poate face decat muzica adevarata. Ne-a dus, mai intai, la teatrul de papusi, apoi la cel pentru copii si tineret, ne-a cantat in casa tot timpul arii celebre din diverse operete. Cand am mai crescut un pic, ne-a dus la opereta unde, la inceput ma plictisem teribil cand incepea sa se cante si asteptam cu interes doar partile vorbite. Asta pana cand, s-a produs declicul si am inceput sa apreciez muzica, apoi vocile, interpretarile si asa mai departe. Cu varsta a inceput sa ne duca si la opera, mai intai opera bufa.

Nu voi uita pana la moarte “dubla minune” traita de noi cand am audiat opera de inspiratie divina[1] a lui Rossini, Barbierul din Sevilla, cu garnitura “divina”: Nicolae Herlea, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian si Constantin Gabor ori Secareanu.

Apoi, opera seria, balete pentru ca, dupa adolescenta, sa ne ducem singuri la Ateneu pentru muzica simfonica, concerte si chiar muzica de camera. Pana acolo insa tatal nostru a avut grija sa ne asigure si un inceput de educatie muzicala instrumentala. L-a rugat pe minunatul si celebrul sau coleg de catedra, prof. Vasile Popovici, sa ma invate putina vioara. Nu m-a atras foarte tare acest instrument, dar Domnul Profesor m-a initiat in tainele desenului. Am invatat sa desenez peisaje cu un punct si doua puncte de fuga precum si cum se deseneaza un obiect tridimensional in cele trei planuri de reprezentare. Intre timp sora mea incepuse sa sudieze pianul, iar eu furam de la ea ce puteam. Nu erau resurse pentru amandoi. Tot profesorul Popovici m-a ajutat sa fac acompaniamentul unui vals compus de mine pentru pian.

            Mai tarziu, in liceu am avut sansa deosebita de a-l avea profesor de muzica pe Profesorul Grigore Constantinescu, astazi o mare personalitate muzicologica. Mama mea,    l-a rugat sa lucreze cu mine in particular, putin pian si alte cele. Lectiile cu domnia sa au fost o mare revelatie. Am ajuns sa solfegiez, sa cunosc ceva armonie si sufletul meu s-a imbogatit si mai mult. Nu am urmat cariera muzicala, dar aceste contacte cu mari personalitati m-au facut, in timpul studentiei, sa merg regulat la Biblioteca de Stat unde audiam la casti, cu partitura in fata, fie opere, fie muzica clasica in cele mai diverse interpretari. Recunosteam lejer vocile, dar si compozitorii. Ajunsesem sa recunosc chiar dirijori. Povestesc aceste lucruri pentru ca fac parte din cele mai frumoasa clipe traite de mine, construindu-mi o lume spirituala care te face sa consideri ca viata merita traita.

 

            Educatia religioasa a inceput-o mama mea apoi, fiind vecin cu biserica Alba Postavar (demolata de Ceausescu o data cu intregul minunat cartier) am crescut alaturi de remarcabilul Florin Serbanescu, fiul distinsului preot profesor Serbanescu. Tot din copilarie, prin tatal meu, am cunoscut un preot de suflet care a devenit chiar nasul meu, preotul Ion Tonciu. De la dansul am inteles ca trairile religioase nu sunt pe cale de extinctie, ci au doar o dinamica sinusoidala.

 

In scoala elementara am avut norocul extraordinar de a-l avea ca invatator la Scola Generala “Dimitrie Poinarescu” – vis a vis de Manastirea Antim – pe Domnul Petre Georgescu. Un adevarat “Sfant INVATATOR” cum putini oameni au sansa sa intalneasca. Un om dedicat cu trup si suflet copiilor. Un om daruit profesiei. Ne compunea poezii pentru fiecare si cantece pentru cor. Facea cu noi serbari minunate in care fiecare era in centrul atentiei, dar si toti impreuna. Exigenta la ore era inalta, dar avea grija ca observatiile pe care ni le facea sa nu ne demobilizeze. Lucram fara pauze. Ne punea, insa, din 50 in 50 de minute sa stam in pozitia “Atentiune”. Aceasta insemna cu cotul pe banca si mana la timpla. Incerca si reusea, de cele mai multe ori, sa ne faca sa ne autocontrolam. Am nenumarati colegi care, cu aceasta educatie de baza a Domnului Georgescu, au ajuns azi persoane realizate si de mare valoare sociala, cei mai multi, se pare, prin alte tari. Nu-l amintesc aici decat pe Radu Negoescu, profesor universitar la Politehnica si cercetator de valoare la Institutul de Igiena si Sanatate Publica.

 

In gimaziu am avut prea multi profesori de valoare si ar fi nedrept sa ma opresc doar asupra unora. La fel si in liceu. Totusi, voi adauga Profesorului Grigore Constantinescu, pe Constantin Gheorgiu, profesorul meu de filozofie marxista (pentru ca asa “trebuia” la ora respectiva). El are meritul de a-mi fi pus in mana “Critica ratiunii pure” a lui Kant, pe care am studiat-o apoi singur in anii urmatori. M-a ajutat astfel sa scap din capcana ideii comuniste in care cazusem in liceu printr-un bun prieten, Alexandru (Sandu) Iucovici. Acesta, era evreu dupa tata, parintii fiind fosti comunisti – din convingere – ilegalisti. El m-a convins de frumusetea seducatoare a ideilor comuniste si m-a sensibilizat pentru frumusetea matematicii, in care el dadea performanta. Interventia Profesorului Gheorghiu, cu care sunt prieten si acum – desi este stabilit cu mare succes in Germania din 1972 – m-a salvat de gandirea utopica. La finele liceului am avut sansa sa fiu placut colonelului in rezerva Marin Popescu, care era presedintele Comitelului de Parinti iar eu mai activam inca ca loctiitor de secretar UTM. Nea Marin, caci asa ii spuneam, facuse razboiul si m-a invatat, printre altele ca primul lucru pe care trebuie sa-l faca un comandant inaintea luptei este planul de retragere a trupelor in caz de infrangere. Altfel, este un criminal. De atunci am grija intotdeauna, ca inaintea oricarei confruntari, sa fie pregatit planul de salvare a colaboratorilor si la urma al meu. De regula, acesta a fost unicul meu fel de a merge la mai bine, pentru ca nu am urmarit niciodata propria promovare.

 

In Institutul Pedagogic l-am intalnit pe lectorul (la acea data) Vasile Stoicescu. Acesta preda “analiza matemetica” cu o pasiune molipsitoare. Aceasta s-a adugat sensibilizarii exercitate in liceu de Sandu si m-am transferat, cu diferente, de la fizica-chimie la matematica. Acolo, printre cadrele didactice tinere, erau cei mai buni matematicieni ai nostri, care se formau si ca viitori mari profesori: Ciprian Foias, Ion Cuculescu, Radu Teodorescu, Liviu Nicolescu si altii. Erau si cadre mai vechi care aveau carisma si m-au influentat. La fizica l-am avut ca profesor pe Ion Moisil (frate al marelui Grigore Moisil si tatal Ioanei Moisil, azi profesor apreciat la Universitatea din Sibiu), care mi-a acordat privilegiul de a prezenta la examen teoria relativitatii generalizate a lui Einstein, timp de peste o ora. A fost unul din cele mai frumoase examene ale mele. Cursurile de geometrie diferentiala ale lui Eugen Russu erau adevarate opere de arta, ceea ce era si bine si rau. Era bine pentru ca te fascinau, era rau, tot pentru ca te fascinau si credeai ca ai inteles tot si nu mai trebuie sa consolidezi lucrurile prin exercitiu individual. La antipod, din multe puncte de vedere, era Prof. Georghe Theiler. Acesta excela prin spirit critic, o mare mobilitate intre teorie si practica si era necrutator cu utilizarea defectuasa a statisticii. Fiind vecini am avut privilegiul de a fi primit in casa sa unde am beneficiat de sfaturi deosebit de utile. A propos de vecini. De mic copil, am avut ocazia sa fiu “bagat in seama” de marele profesor de fizica, Aurel T. Nicolau, fost asistent al lui Pierre Joliot Currie. Tin minte ca imi dadea cate o tema de gandire pana la proxima reintalnire. Le alegea pe masura varstei mele. O data, mi-a cerut sa decid cum este mai corect spus: corp punctiform (cum spun nemtii) ori corp punctual (cum spun francezii). Din pacate, nu am reusit sa dezleg ghicitoarea singur. Poate reusiti dumneavoastra ! Eu va pot spune raspunsul marelui profesor la cerere, prin e-mail:

liviu_dragomirescu@yahoo.com

 

 

Stagiul militar l-am facut la Scoala de Ofiteri de la Radna, judetul Arad. Acolo am avut sansa de a fi instruit de un militar de vocatie, comandantul de pluton, maior Lupu. A avut arta de a ne instrui progresiv, consumandu-ne rational tot timpul si energia. Ne-a condus, astfel, la performante incredibile de autocontrol fizic si psihic si ne-am testat comportamentul in conditii limita. In acest fel, armata a avut un sens, si inca profund, in formarea mea.

 

Dupa absolvirea Institutului Pedagogic, in loc sa continui studiile la universitate din anul 3 cu diferente, am preferat sa dau examen de admitere si sa reiau studiile de matematica cu maxima seriozitate. La Universitatea Bucuresti, Facultatea de Matematica-Mecanica, am avut “darul ceresc” sa intalnesc inalta scoala romaneasca de matematica in tara in intregime aproape, in acele timpuri. Ar fi de enumerat extrem de multi mari profesori. Ma voi limita la cei cu care am avut rezonanta si mi-au influentat formarea mea spirituala, morala si ca profesor. In anul I am avut privilegiul fara margini sa fiu in atentia lui Mircea Fildan, asistent de algebra care spunea ca daca matematica este regina stiintelor, regina matematicii este algebra. In plus,  atunci and existau mai multe solutii, alegea intotdeauna solutia cea mai frumoasa. Mircea Fildan m-a invatat poate cel mai important lucru pentru formarea unui intelectual. Mi-a atras atentia ca “nu poti sa stapanesti decat acele cunostiinte pentru care ti-ai format o intelgere proprie.” Era un om de exceptie din toate punctele de vedere. Din pacate, si din punctul de vedere al unei boli de exceptie, care l-a rapus extrem de prematur.  Al doilea, in ordine cronologica, mare profesor intalnit a fost, conferentiarul pe atunci, Ion Colojoara. Acesta a avut darul de a-mi transmite de la catedra un sistem de consemnare a discursului matematic, aparent omorator al “spectaculosului” matematicii, dar un veritabil cod de validare a consistentei demersului. Mi-a transmis, implicit, si faptul ca nicio clipa nu trebuie pierduta cand “oficiezi” matematica. In plus, desi era de cea mai mare exigenta, s-a dovedit a fi cel mai profund psiholog si om care iti sare in ajutor atunci cand simte ca iti vei respecta promisiunea. Mihai Sabac ca asistent ne-a indrumat intr-ale analizei matematice cum te indruma pe munte un ghid profesionist si pasionat al muntelui. A urmat, conferentiarul Solomon Marcus care m-a captivat cu talentul inegalabil de a face din analiza matematica o adevarata arta poetica. Cursurile sale erau ore de incantare estetica. Profesorul, desi tanar, Nae Popescu avea talentul polarizarii tinerilor si te convingea ca teoria categoriilor este “culmea profunzimii” gandirii umane. Alexandru Solianu era un veritabil “iluzionist” de geniu al algebrei pornind demonstratiile de jos in sus, ca un simplu joc cu obiecte elementare pentru ca, la un moment dat, sa te trezesti in fata unui rezultat formidabil la care nu te asteptai nicio clipa. Petre Mocanu preda geometria precum o fiinta din ceruri, in scurta trecere pe pamant, care avea menirea sa aduca lumina si in capul muritorilor de rand. La finele cursului ramaneam cu totii magnetizati. Catre anii mari am avut sansa, poate unica, sa reintlanesc ca profesori in plina maturitate pe gigantii Ciprian Foias si Ion Cuculescu. Primul evoluase de la un neinteles de catre studentii de la pedagogic, la un exemplu inegalabil. Cu toate ca la pedagogic am avut si colegi de toata stima si valoarea, unii ii cereau profesorului sa tot reduca materia. Asta pana cand, intr-o zi, conferentiarul Foias a venit la tabla si a spus ca, daca se mai cere vreo reducere nu-i mai ramane altceva decat sa vina la curs doar pentru a desena un mare zero pe tabla. La universitate am avut sansa unor colegi de exceptie, nenumarati oplimpici care ridicau stacheta atat pentru colegi cat si profesori. Acolo, profesorul Foias avea deja maturitatea didatica si pedagogica necesare, iar nivelul inalt al multor studenti era exact de ceea ce avea nevoie. Asa ca precis facea doua lucruri: (1) Isi pregatea in mare ce urma sa prezinte in prelegerea respectiva si (2) nu-si pregatea demonstratiile, ceea ce cred ca nu si-a mai permis niciun alt profesor, oricat de mare ar fi fost. Astfel, gandea in fata studentilor si am invatat astfel ca mintea lucreaza dupa legi subtile, nestiute, neliniar si cu salturi adeseori anarhice sau aparent anarhice. De la toti ceilalti profesori plecai cu senzatia ca lucrurile au fost descoperite exact in ordinea cosmetizata in care au fost prezentate la curs. Profesorii, chiar cei mai mari, nu-si permit sa nu pregateasca demonstratiile pentru ca, la curs, este oricand posibil sa ratezi o demonstratie in timpul alocat. Foias avea insa atata putere mentala matematica incat risca. Am fost dusi astfel, prelegere de prelegere, in labortorul intim al gandirii matematicianului. La examen avea reguli clare si drepte de la care nu facea niciun fel de rabat. Primeai trei subiecte din cele trei parti ale materiei. Trebuia sa iei minimun 5 la fiecare. Daca nu te prezentai la prima examinare din orice cauza, la cea de-a doua din nota obtinuta scadea un punct. Spunea ca nota 10 obtinuta in vara, in toamna nu mai poate fi 10, caci ai avut in plus cateva luni. Eu m-am prezentat prima oara in toamna, caci medicii mi-au recomandat o reducere a efortului in urma unei boli grave. Am primit 10 la primele doua subiecte, la unul chiar cu felicitari – pentru ca reusisem, din intamplare, o demonstratie mai buna decat cea facuta de profesor la curs, dar la al treilea subiect am picat pentru ca nu apucasem sa parcurg serios ultima parte. Mi-a atras atentia ca neasimiland si partea a treia, am de pierdut enorm. Am studiat si partea a treia si am trait revelatia a ceea ce spunea marele matemetician Dan Barbilian, cunoscut ca mare poet sub pseudonimul Ion Barbu: “exista undeva in geometrie (matematica) un loc luminos in care aceasta se intalneste cu poezia” (citat din memorie). Am redat examenul de analiza functionala si am obtinut 10 la toate cele trei subiecte. Nota a fost cea dreapta, nota 8. Daca as fi fost promovat din prima examinare, de exemplu, cu nota 7 = (10+10+1)/3, poate ca as fi pierdut cea mai adanca experienta estetica produsa de matematica in timpul facultatii. Ca asistent al profesorului Foias l-am avut pe Gheorghe Siretschi. Desi exista intre noi si domnia sa un decalaj de varsta mai pronuntat, profesorul Siretschi a comnicat cu noi mai consistent decat asistenti mult mai tineri. Primeam sfaturi pentru viata alaturi de partea strict profesionala. Mai tarziu, am devenit vecini iar copii nostri au fost colegi de scoala. Atunci l-am cunscut si mai bine si nu am decat cuvinte de lauda. In fine, pe marele profesor Ion Cuculescu il pot descrie extrem de simplu, fiind o personalitate de cea mai mare clasa: un autentic gentelmen ca om, ca matematician, ca profesor. M-a atras de la inceput si acesta este poate motivul principal pentru care am ales specializarea in probabilitati. M-a stimulat sa explorez abordari ale teoriei probabilitatilor neconventionale si m-a uimit mereu cu marea intindere a cunostiintelor sale, pe care le manipuleaza cu usurinta unui mare maestru. S-a inconjurat cu oameni pe care i-ar alege doar un gentelmen adevarat. In consecinta in jurul sau este o atmosfera de cea mai inalta clasa profesionala dar si morala. Este modelul perfect al adevaratului spirit academic. Ca asistent l-am avut pe Anton Stefanescu care era un adevarat domn si de la care aveai ce invata nu numai in specialitate ci si prin forta muta a prestantei sale, ce-i de mirare, neinhibante.

Tot in Facultatea de Matematica-

 

Pe marele Grigore Moisil l-am urmarit la un cursul faculatativ, intitulat “Logica rationamentelor nuantate”. E suficient sa spun ca am ramas marcat pe viata de tema si abordare. Am ales lucrarea de stat (licenta actuala) in teoria sistemelor, cursul fiind al Profesorului Mircea Malita, o personalitate de exceptie, de deschidere planetara, cu o cariera diplomatica cu totul speciala si fost adevarat ministru la invatamantului. Constructia lucrarii am realizat-o sub indrumarea lui Horia Georgescu. Acesta este omul care m-a invatat cum se gandeste pentru a scrie programe de calculator. M-a invatat gandind cu voce tare, lasandu-ma sa fur meseria. Practic  mi-a pus in mana o abilitate in care am atins pana in 89 performanta maxima in tara. Astfel, am castigat proiectul construirii pachetului de programe de analiza datelor multivariate pentru intreaga cercetare romaneasca. Schimbarea din 89 a impiedicat insa finalizarea acestui proiect.  

 

Alegand specializare in probabilitati am intalnit-o pe Doamna conferentiar Gabriela Licea. O adevarata Doamna care ne-a predat un curs de integrala stocastica, dupa chipul si asemanarea sa. Marea rezonanta de spirit am avut-o cu Silviu Guiasu, pe atunci conferentiar care preda sase luni la noi, la specializare si sase luni la Oxford, la doctorat profesional asa cum se incearca acum si la noi sa se introduca, prin reforma Bologna. Matematica facuta sau prezentata de Silviu Guiasu are limpezimea unui cristal. Este fara cusur. Iti da senzatia unei lumi perfecte. Cel putin asta a fost perceptia mea dar si altor colegi minunati, cum ar fi Marcel Tena, renumitul profesor de matematica de la Sava si de la Gazeta Matematica. Profesorul Guiasu mi-a pus in mana o carte de mare adancime matematica si filozofica in acelasi timp, “Knowing and Guessing”, a japonezului Satosi Watanabe. Am ales impreuna algoritmul de clasificare al lui Watanabe ca subiect de lucrare de specializare. Dupa ce a studiat lucrarea a facut remarca, aproape incredibila, ca este peste nivelul unui doctorat la Oxford. Acelasi lucru l-a afirmat si despre alte cateva lucrari, inclusiv cea a lui Marcel Tena. Mai tarziu, am cunoscut in America o fost studenta a profesorului Guiasu, mai tanara ca mine, care mi-a marturisit ca a primit ca model lucrarea mea.

Iulie 09

...va urma.

 

 

           

 

 

 

 

 



[1] caci a fost scrisa in numai 14 zile. A fost “dictata de sus”. Alta explicatie nu gasesc.